Despre psihoterapia cognitiv-comportamentala
Psihoterapia este interventia psihologica în sanatate si boala. Prima componenta, se refera la abordarea mecanismelor psihologice de salutogeneza implicate în promovarea si optimizarea sanatatii si prevenirea patologiei. A doua componenta, boala, se refera la abordarea mecanismelor psihologice de patogeneza implicate în patologie. Psihoterapia poate fi individuala (obiectul interventiei este individul), în grup (obiectul interventiei este individul inserat într-un grup terapeutic) si de grup (obiectul interventiei este cuplul, familia etc.). Psihoterapia mai este numita si tratament psihologic si/sau interventie psihoterapeutica.
Termenul de psihoterapie cognitiv-comportamentala îsi are originile atât în domeniul psihologiei cognitive, care pune accent pe rolul ideilor asupra comportamentului, cât si in cel al psihologiei comportamentale, cu orientarea sa riguros centrata pe obtinerea unor performante.
Psihoterapia cognitiv-comportamentala implica o colaborare între terapeut si client, ambii fiind angajati în procesul rezolvarii de probleme. Pe parcursul terapiei se realizeaza evaluari permanente, precum si o serie de experimente în plan comportamental pentru a se verifica în ce masura simptomele s-au ameliorat sau au disparut si pentru a adresa provocari negative disfunctionale. Un rol important îl au si temele pentru acasa, teme în cadrul carora clientului i se cere sa îndeplineasca anumite sarcini între sedintele de lucru cu terapeutul.
Metodele sau strategiile utilizate sunt atât cognitive, cât si comportamentale.
Psihoterapia comportamentala se bazeaza pe o serie de metode si tehnici de întarire, modelare, desensibilizare.
În cadrul psihoterapiei cognitiv-comportamentale se acorda o importanta deosebita tehnicilor de restructurare atitudinala.
În cursul sedintelor de psihoterapie, terapeutul si pacientul recurg la principiile învatarii în vederea modificarii structurilor cognitive ale pacientului, evaluând permanent efectele pe care le au aceste modificari în comportamentul si în stilul de gândire.
Terapeutul, împreuna cu pacientul, identifica parerile, credintele si expectatiile gresite ale acestuia din urma si le formuleaza sub forma unor ipoteze ce trebuie verificate. Se stabilesc apoi modalitatile concrete de verificare a lor în viata cotidiana. Aceste experimente, menite sa infirme opiniile eronate si autoblocante, sunt astfel planificate încât sa fie încununate de succes. Sarcinile sunt ierarhizate în functie de gradul de dificultate, în asa fel încât sarcinile mai usoare sa fie duse la bun sfârsit înainte de abordarea unora mai dificile.
Atât notarea evenimentelor pozitive, cât si administrarea unor recompense tind sa sporeasca gradul de satisfactie si buna dispozitie a subiectilor. Pacientii sunt încurajati, de asemenea, sa descopere afirmatiile implicite si gândurile automate care contribuie la formarea atitudinilor autodistructive. Ei sunt instruiti sa-si monitorizeze continutul ideatic si apoi sa verifice permanent validitatea acestuia.
Psihoterapia cognitiv comportamentala se poate utiliza atât în terapia individuala, cât si în cea de grup. Rezolvarea de probleme constituie o latura importanta a tratamentului. Toate aspectele psihoterapiei sunt prezentate în mod explicit pacientului, acesta colaborând cu terapeutul în planificarea unor strategii de rezolvare a problemelor.
Psihoterapia este limitata în timp si are obiective clar definite.
Pentru ca psihoterapia sa reuseasca este absolut necesara formularea precisa a obiectivelor –împreuna cu pacientul - pe baza unor informatii detaliate în legatura cu factorii care contribuie la mentinerea problemei-simptom.
Principiul de baza al terapiei cognitiv-comportamentale postuleaza ca modurile în care un individ se comporta sunt determinate de situatiile imediate si de felul în care subiectul le interpreteaza.
Interviul preliminar are o mare însemnatate în cadrul demersului psihoterapeutic pentru ca adesea pacientul se prezinta cu un amalgam nediferenaiat de probleme, iar terapeutul este cel care îl ajuta sa le ordoneze. In felul acesta dificultatile sunt reduse la dimensiuni rezonabile, iar pacientul începe sa creada ca schimbarea este posibila.
Poate aparea si situatia inversa, când pacientul crede în mod gresit ca are o singura problema, când, de fapt, este vorba de mai multe probleme, ce necesita o strategie separata de abordare.
În cadrul psihoterapiei se stabilesc obiective rezonabile, psihoterapeutul manifestând o atitudine simpatetica fata de pacient, fara a-l judeca sau moraliza.
Psihoterapia cognitiv-comportamentala este o terapie de scurta durata, focalizata pe rezolvarea problemelor, cu rezultate evidente, centrate pe ameliorarea sau vindecarea unor simptome neuropsihice sau psihosomatice.
