Fobia sociala
Fobia sociala, cunoscuta si sub denumirea de anxietate sociala, este teama foarte puternica si persistenta de a fi judecat de alti oameni sau de a te purta într-un fel nepotrivit, ridicol si în consecinta umilitor în situatiile respective. Gândul ca ai putea fi în centrul atentiei sau ca ai putea atrage privirile tuturor printr-un comportament nepotrivit devine de nesuportat.
Expunerea la astfel de situatii duce la manifestari anxioase care pot atinge cotele unui atac de panica. Poti sa rosesti, sa ai palpitatii, respiratia sa devina dificila, sa-ti tremure mâinile, sa transpiri abundent, sa ai ameteli si greata. In momentul aparitiei acestor simptome, teama cea mai mare e ca ceilalti le vor sesiza si vei sfârsi prin a te face de râs.
O persoana care sufera de fobie sociala îndura cu stoicism anxietatea si nu este atât de preocupata de starea de rau pe care o traieste, cât de faptul ca ea ar putea fi remarcata.
Anxietatea apare înainte de confruntarea cu situatia temuta, persista pe toata durata ei si înct destul timp dupa încheierea acesteia. Analiza retrospectiva a propriilor reactii în situatia tocmai încheiata este un lucru de la care persoana nu se poate abtine iar concluziile asupra prestatiei sale sociale sunt întotdeauna negative. Acest lucru conduce la o conduita de evitare a situatiilor problema.
Fobia sociala apare în copilarie si adolescentt si este a treia tulburare ca frecventa dupa depresie si alcoolism.
Anxietatea de functionare, frica de scena (tracul) si timiditatea în situatiile sociale care implica persoane nonfamiliare sunt frecvente si nu trebuie sa fie diagnosticate ca fobie sociala, decât daca anxietatea sau evitarea duc la o deteriorare semnificativa clinic. Copiii prezinta frecvent anxietate sociala, în special când interactioneaza cu adulti nonfamiliari. Diagnosticul de fobie sociala nu trebuie pus la copii decât daca anxietatea sociala este, de asemenea, evidenta în situatiile cu egalii si persista cel putin 6 luni.
Femeile sunt afectate în egala masura cu barbatii, desi barbatii solicita mai des tratament.
Tratamentul fobiei sociale se bazeaza pe psihoterapia de tip cognitiv-comportamental si doar secundar pe medicamente.
Psihoterapia cognitiv-comportamentala presupune o abordare integrata a tuturor elementelor care constituie tabloul fobiei sociale, cu scopul de a produce o schimbare durabila de comportament (partea comportamentala) si de mod de a gândi (partea cognitiva) despre sine si relatiile sociale. Psihoterapia poate fi individuala sau de grup, iar frecventa sedintelor este saptamânala.
Partea comportamentala presupune o evaluare initiala a abilitatilor sociale ale clientului, urmata de însusirea si/sau exersarea lor în situatiile sociale care-i stârnesc teama. Abilitatile sociale de baza implica 3 aspecte principale : expresivitatea (continutul si claritatea mesajului, voce, ton, fluenta în exprimare, contact vizual, mimica, gesturi etc.), receptivitatea (capacitatea de a asculta atent, de a percepe emotiile celorlalti, de a sesiza corect momentul in care se poate interveni in conversatie), capacitatea de conversa (în sensul de a initia, mentine, încheia conversatia).
Principalele tipuri de fobii sociale (Fensterheim si Baer)
1. Fobia de a privii. Persoanele care sufera de aceasta forma de fobie au impresia ca ceilalti îi privesc insistent si acest lucru le provoaca teama. Daca în mijlocul unei conversatii persoana face o remarca si ceilalti o privesc insistent, acesta se simte stânjenita si înceteaza sa mai vorbeasca. Poate evolua prin neparticiparea la conversatie. In forme mai evoluate, acesta se ascunde prin colturi sau în spatele unui ziar. Consecinta fobiei de a privii este teama de a vorbii în public.
2. Teama legata de faptul ca ceilalti îsi vor da seama ca individul este nervos. De regula aceasta fobie are un continut precis, pentru ca subiectul îsi exteriorizeaza teama prin manifestari neurofiziologice, cum ar fi tremorul mâinilor sau al vocii, paloare sau roseata etc. De obicei personale cu acest tip de fobie încep sa evite situatiile în care se pot produce aceste reactii pentru ca ceilalti sa nu le observe.
3. Teama ca subiectul va fi “prins” într-o relatie apropiata. Persoanele cu acest tip de fobie de obicei îsi spun ca “nu doresc sa îmi asum vreo responsabilitate”, “vreau sa fiu înca liber”, “nu ma simt înca pregatit”, “daca ma angajez într-o relatie nu o sa mai pot face ce îmi doresc” etc.
4. Fobia de a fi “descoperit”. Persoana cu acest tip de fobie se teme de faptul ca ceilalti îsi vor da seama de felul în care este cu adevarat si astfel va fi respinsa. Unele persoana nici macar nu constientizeaza acele particularitati care i-ar determina pe ceilalti sa nu o agreeze. La altele persoane aceste trasaturi sunt clare (ei vor descoperi ca sunt plictisitor, rau etc.). Subiectii cu acest tip de fobie vor evita contactele sociale si se vor retrage cât mai mult.
5. Fobia de sentimente negative. Cel mai frecvent întâlnita este teama de furie sau critica. Subiectul se teme sa îsi exprime astfel de sentimente pentru ca se gândeste ca si ceilalti ar putea face la fel.
6. Fobia se singuratate, teama de a întreprinde o actiune singur. Aceasta fobie este asociata frecvent cu tendinta de izolare si cu dispozitia depresiva. Chiar daca e un lucru minor pe care ar putea sa îl faca singur, subiectul prefera un partener cu care sa realizeze actiunea, si daca cineva nu se arata dispus sa faca asta, prefera sa lase lucrurile deoparte si astfel starea depresiva se accentueaza.
7. Fobia de a nu putea comunica cu ceilalti.
a) Fobia ca ceilalti nu îl agreeaza. Acesta este tipul de fobie cu caracterul cel mai distructiv si din pacate si cel mai des întâlnit în relatiile interpersonale. Daca simte si cel mai mic indiciu ca ceilalti nu l-ar agrea, justificat sau nu, subiectul se gândeste “am facut ceva rau”, “e ceva în neregula cu mine”, “nu sunt bun de nimic” etc. si pentru a schimba atitudinea pe care crede ca o percepe de la ceilalti subiectul se va stradui din rasputeri sa fie o persoana draguta si amabila Subiectul nu va lupta pentru drepturile sale de dragul concesiilor si ajunge în cele din urma chiar sa renunte la demnitatea sa si sa se lase pur si simplu “calcat in picioare” doar de dragul de a fi pe plac celorlalti.
b) Fobia de a parea ridicol. De obicei aceste persoane se judeca mult mai aspru decât o face cei din jurul sau îsi fac griji ca în orice moment ar putea face un lucru pe care ceilalti l-ar putea considera nepotrivit. Astfel de persoane vor deveni tot mai inhibate în prezenta celorlalti, si va anihila orice spirit de spontaneitate, transformându-se într-un individ plat si plicticos.
c) Fobia de a fi respins. Subiectii cu acest gen de fobie sunt foarte sensibili si atenti la reactiile celor din jurul sau. Ei interpreteaza cel mai mic semn de dezaprobare din partea altei persoane ca pe un indiciu al respingerii, ceea ce reprezinta o adevarata catastrofa pentru ei.
Criteriile de diagnostic pentru Fobia Sociala
- Manifestarea unei frici accentuate si persistente fata de prezenta sau anticiparea aparitiei unui obiect specific sau a unei situatii care, pentru majoritatea oamenilor, un are un caracter anxiogen. Persoana se teme ca va actiona într-un mod sau va prezenta simptome anxioase care vor fi umilitoare sau jenante.
Nota: La copii, trebuie sa existe proba capacitatii de relatii sociale corespunzatoare vârstei cu persoane familiare, iar anxietatea trebuie sa survina în situatiile cu egalii, nu doar în interactiunile cu adultii.
- Expunerea la stimulul care reprezinta obiectul fobiei provoaca o stare de anxietate accentuata, care poate evolua pâna la intensitatea unui atac de panica.
- Persoana recunoaste faptul ca teama sa este excesiva si irationala.
Nota: La copii, acest element poate fi absent.
- Situatiile sociale sau de performanta sunt evitate sau chiar îndurate cu o anxietate si un disconfort excesiv de puternic.
- Reactiile de evitare a situatiei anxiogene, precum si disconfortul resimtit de subiect prezinta o influenta negativa asupra vietii cotidiene, sferei ocupationale relationale si sociale a individului, aflat în suferinta din cauza problemei sale.
- La indivizii sub 18 ani, durata este de cel putin 6 luni.
- Frica sau evitarea nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante (de ex., un drog de abuz, un medicament) ori ale unei conditii medicale generale si nu este explicata mai bine de alta tulburare mentala (de ex., panica cu sau fara agorafobie, anxietatea de separare, tulburarea dismorfica corporala, o tulburare de dezvoltare pervasiva sau tulburarea de personalitate schizoida).
- Daca este prezenta o conditie medicala generala ori alta tulburare mentala, frica de la criteriul A este fara legatura cu aceasta, de ex., frica nu este de balbism, de tremor în maladia Parkinson ori de manifestarea unui comportament alimentar anormal în anorexia nervoasa sau în bulimia nervoasa).